Tartrul și placa bacteriană
Tartrul și placa bacteriană
Tartrul apare prin mineralizarea depunerilor bacteriene de pe dinți sub acțiunea salivei.
Biofilmul, așa-numita placă bacteriană, se formează prin interacțiunea dintre bacterii și metaboliții lor. Proprietatea biofilmului este aceea de a proteja tulpina bacteriană, bacteriile dezvoltându-se și multiplicându-se sub protecția biofilmului.

De ce este necesar detartrajul (îndepărtarea tartrului)?
Placa este imposibil de îndepărtat în totalitate de pe suprafața dinților si gingiilor doar prin periaj dentar și utilizarea aței dentare. Dinții noștri au cinci suprafețe, dintre care doar trei se pot curăța cu periuța de dinți. Spațiile dintre dinți sunt dificil de abordat cu ajutorul periuței de dinți și necesită pentru curățare mijloace suplimentare, cum ar fi ața dentară sau periuța interdentară.
Placa nu trebuie îndepărtată doar din motive estetice, ci și pentru a preveni îmbolnăvirea dinților și a gingiilor.
Placa reziduală de pe suprafața dinților și a gingiilor se întărește în contact cu saliva și formează tartrul. Bacteriile cavității orale se atașează cu ușurință la nivelul plăcii; suprafața aspră și poroasă a plăcii acționează ca un substrat excelent pentru multiplicarea bacteriilor.
Bacteriile care se acumulează și cresc pe suprafața tartrului irită gingiile, provocând inflamația gingivală (gingivita).
Tartrul se poate forma și la nivelul marginii gingivale, bacteriile atașate aici fiind foarte dificil de îndepărtat.
Dacă însă tartrul se dezvoltă sub gingie, există riscul dezvoltării infecției gingivale profunde (a parodontitei).
Existența tartrului face dificilă menținerea igienei orale. Placa stagnează cu ușurință la nivelul dinților, favorizând apariția carie
Păstrați o igienă orală bună – evitați tartrul!
Tendința de formare a tartrului este individuală. În cazul ideal nu se formează tartru. Persoanele a căror salivă are un conținut ridicat de minerale formează tartru mai ușor decât persoanele a căror salivă are un conținut mai scăzut de minerale.
După cum am menționat anterior, tartrul se poate forma și subgingival și apariția la acest nivel se identifică prin examinarea de către medicul stomatolog.
Tartrul nu se poate îndepărta prin igienizare orală la domiciliu ci această manoperă se efectuează în cabinetul de stomatologie..
Preveniți tartrul folosind tratamentul Lumoral
Prin efectul antibacterian puternic, Lumoral încetinește formarea tartrului. Se recomandă utilizarea regulată pentru reducerea formării plăcii bacteriene și a tartrului.